Clienții Hidroelectrica rămân, în continuare, fără facturi. Compania a anunțat că prelungește perioada de facturare, astfel că cei care au contract cu Hidroelectrica nu au încă nimic de plată, potrivit unei informări transmise clienților.
Termenul de 15.11.2022 anunţat anterior a fost depășit, iar compania a modificat acum din nou data până la care implementează softuri noi, termenul fiind 17.11.2022.
Anterior, Hidroelectrica anunțase că nu va mai emite facturi timp de două săptămâni, în perioada 27.10.2022 – 10.11.2022.
”Vă informăm că în perioada următoare, S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. va desfășura ample operațiuni de implementare a unor noi softuri şi de migrare a bazelor de date, care vor întrerupe temporar procesul de facturare, înregistrarea solicitărilor si reclamațiilor, precum şi răspunsurile la cererile care se află în curs de procesare.
Intervalul de derulare a acestor procese va fi 27.10.2022-17.11.2022.
În perioada indicată, activitatea de relaționare cu publicul a S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. se va desfășura în continuare conform programului afișat pe site-ul companiei.
Dosarele depuse în aceasta perioadă pentru contractarea serviciului de furnizare a energiei electrice vor fi procesate ulterior finalizării operațiunilor menționate.
Vă asigurăm că se depun toate eforturile necesare pentru reluarea serviciilor în cele mai bune condiții pentru dumneavoastră”, a transmis Hidroelectrica.
De asemenea, compania de stat a mai anunțat că ”având în vedere complexitatea operațiunilor de implementare a noilor softuri de lucru și migrarea bazelor de date în acestea, va informăm că se prelungește perioada de întrerupere a procesului de contractare on-line până pe dată de 17.11.2022.”